Care sunt cele trei tipuri de tapping?
Tapping-ul este o tehnică muzicală care implică mișcări rapide ale degetelor pe un instrument cu coarde pentru a produce sunete distincte și percutive. Această tehnică este folosită în mod obișnuit pe instrumente precum chitare, chitare bas și chiar pianul. Atingerea adaugă o dinamică unică repertoriului muzicianului și poate crea melodii și ritmuri captivante. Există trei tipuri principale de tehnici de tapping: tapping de bază, tapping cu două mâini și tapping cu mâna deschisă. Fiecare tehnică are propriile sale caracteristici distincte și este utilizată în diferite genuri muzicale. Să aprofundăm aceste trei tipuri de atingere.
Atingerea de bază:
Atingerea de bază, cunoscută și sub denumirea de atingere cu o singură mână, este cea mai fundamentală tehnică dintre cele trei tipuri. Implică folosirea unei mâini pentru a atinge panoul, în timp ce cealaltă mână freacă notele. La atingerea de bază, mâna de batere produce sunetul prin apăsarea coardei pe panou sau pe o anumită fretă, creând un sunet similar cu ciocănirea sau tragerea.
Una dintre caracteristicile cheie ale tapping-ului de bază este utilizarea jocului legato. Legato se referă la producerea de note fluide fără separare distinctă între ele. Când atingeți cu o singură mână, degetele mâinii pot produce note legato atingând ușor mai multe frete consecutiv, creând un sunet neted și fără întreruperi. Această tehnică poate fi îmbunătățită prin încorporarea de diapozitive, îndoiri și vibrații între notele atinse, adăugând expresivitate frazei muzicale.
Tapping-ul de bază este folosit în mod obișnuit în diferite genuri de muzică, cum ar fi rock, metal și jazz. Chitariști precum Eddie Van Halen și Steve Vai sunt renumiți pentru abilitățile lor excepționale în tapping de bază, arătându-și versatilitatea și complexitatea.
Atingerea cu două mâini:
Atingerea cu două mâini, cunoscută și sub denumirea de atingere cu două mâini, a revoluționat tehnica de atingere prin introducerea conceptului de a folosi ambele mâini simultan. Această tehnică a fost popularizată de virtuozul chitarei Eddie Van Halen la sfârșitul anilor 1970 și începutul anilor 1980. Atingerea cu două mâini implică folosirea unei mâini pentru a atinge tastatura, similar cu atingerea de bază, iar cealaltă mână pentru a atinge sau a freta note pe o coardă sau o secțiune diferită a tablei.
Mâna de tapping în tapping cu două mâini este adesea mâna dominantă, de obicei mâna dreaptă pentru jucătorii dreptaci. Produce melodii și acorduri complexe prin atingerea independentă a diferitelor freturi, în timp ce cealaltă mână poate ține apăsată sau dezactiva coardele, contribuind la ritmul și armoniile generale.
Una dintre cele mai notabile caracteristici ale atingerii cu două mâini este capacitatea de a crea secvențe rapide și complicate de note. Mâna care bate poate atinge rapid sau ciocan pe și smulge mai multe note într-o perioadă scurtă de timp, rezultând o rafală de sunet. Această tehnică prezintă priceperea tehnică și creativitatea interpretului, permițând solo-uri și pasaje instrumentale impresionante.
Tappingul cu două mâini este predominant în diferite genuri, în special în muzica rock, metal și progresivă. Chitariști precum Steve Vai, Joe Satriani și Stanley Jordan au popularizat și extins limitele tapping-ului cu două mâini, inspirând nenumărați muzicieni să exploreze această tehnică.
Atingerea cu mâna deschisă:
Atingerea cu mâna deschisă, cunoscută și sub denumirea de tapotare pe poală sau tapotare de masă, este un tip distinct de ciocănire care se abate de la pozițiile tradiționale ale mâinii utilizate în tapajul de bază și cu două mâini. În loc să folosiți mâna cu fretting pentru a atinge notele de pe tastatură, atingerea cu mâna deschisă implică atingerea coardelor direct deasupra fretelor, fără a folosi degetele pentru a freza note individuale.
În bătăi cu mâinile deschise, chitara este așezată plat pe o suprafață, cum ar fi o masă sau poala muzicianului, cu corzile îndreptate în sus. Mâna care bate, de obicei mâna dominantă, bate corzile lângă fretul corespunzător, producând sunete clare și percutante. Cealaltă mână poate fi folosită pentru a dezactiva sau atenua corzile neutilizate pentru a preveni zgomotul nedorit.
Această tehnică permite posibilități unice în ceea ce privește selecția notei și dinamica. Atingerea cu mâinile deschise permite interpretului să creeze gesturi armonice și grupuri atingând mai multe șiruri simultan. Oferă o mai mare libertate pentru improvizație și abordări experimentale ale compoziției.
Tapping-ul cu mâinile deschise a câștigat popularitate în rândul muzicienilor experimentali și de avangardă care au căutat metode neconvenționale pentru a-și exprima creativitatea. Muzicieni precum Fred Frith și David Torn au încorporat tappingul cu mâinile deschise în repertoriul lor, contribuind la evoluția acestei tehnici.
Concluzie:
Tappingul este o tehnică remarcabilă care a evoluat de-a lungul anilor, rezultând trei tipuri distincte: tapping de bază, tapping cu două mâini și tapping cu mâna deschisă. Fiecare tip oferă propriile caracteristici și posibilități unice pe care muzicieni le pot explora. De la notele fluide legate de tapping de bază până la secvențele complicate și fulgerătoare de tapping cu două mâini și abordarea neconvențională a tapping-ului cu mâna deschisă, această tehnică rămâne o piatră de temelie a diferitelor genuri muzicale.
Muzicienii aspiranți pot studia și exersa aceste diferite tipuri de tapping pentru a-și extinde competențele tehnice și expresia artistică. Combinând tapping-ul cu alte tehnici de joc și concepte muzicale, muzicienii pot crea melodii captivante, armonii complexe și solo-uri uluitoare. Lumea tapping-ului este vastă, iar explorarea ei poate duce la noi orizonturi muzicale. Așadar, apucă-ți instrumentul, adâncește-te în lumea tapping-ului și deblochează posibilitățile nelimitate care se află în această tehnică fascinantă.